Marturii

„Am ramas doar eu si copiii”

„Oamenii care m-au ajutat la greu”

Baiatul mamii drag- Povestea lui Poiana”

Cateva marturii ale oamenilor care in ultimii 3 ani au beneficiat in mod gratuit de sprijinul comunitatii „Exista viata dupa doliu!” 

„Multumesc Asociatiei Exista viata dupa doliu pentru tot sprijinul pe care l-am primit din primul moment in care v-am contactat , pe urma m-ati invitat ne-am intalnit la prima voastra aniversare de la infiintarea asociatiei, iar acolo am intalnit niste oameni minunati, frumosi fizic dar mai ales inimosi avand doar dorinta de a ne ajuta.
Am avut nevoie de ajutor si voi m-ati ajutat prin consiliere psihologica si terapie de grup, pe mine si pe fetita mea Irina.
Datorita voua sunt mai bine, ma gandesc la viitorul nostru si incerc sa accept viata cu bune si rele, sa nu mai pun intrebari, sa nu judec si cel mai important incerc sa ma schimb eu, sa ma iubesc mai mult!” (Gabriela, Bucuresti, februarie 2014)

“Intalnirile de pe Skype au fost pentru mine benefice. Aici am inteles ca toate trairile mele: temerile, furia, vina, izolarea erau de fapt niste etape ale trecerii prin doliu. Ascultand povestea fiecaruia ma regaseam intr-o anume etapa a durerii, vedeam cum acestia au trecut mai departe si incercam sa experimentez ceea ce mi se potriveste. Aici am ascultat si am fost ascultata de persoane care impartaseau aceeasi durere ca si mine!” (Camelia, Buzau, mai 2013)

“Intalnirile de pe Skype ma ajuta sa nu ma simt atat de singura si de neanteleasa de cei din jur. Doar cei care au trait aceasta drama de a pierde iubirea vietii lor pot sa inteleaga cu adevarat durerea si dorul care ne macina. Ma regasesc in multe din trairile celorlalti si simt ca sunt inteleasa si eu de catre ceilalti, chiar daca eu prefer mai mult sa ascult si vorbesc mai putin. Mai presus de toate, stiu ca orice as spune, nimeni nu ma judeca.” (Mariela, Carei, mai 2013)

„Am participat la cateva intalniri pe Skype si pot sa spun ca m-au ajutat destul de mult. In momentul in care lumea mea se prabusise era imperios necesar sa pun ceva in loc, o alta lume cu care sa intru in rezonanta: ne unea aceasi durere imensa si chiar daca fiecare simteam in felul nostru impartasirea durerii, a trairilor, a gandurilor, a preocuparilor de a ne redefini existenta in noua ipostaza mi-a diminuat singuratatea, golul sufletesc, mi-a amplificat puterea de a lupta sa ma regasesc, sa gasesc noul drum si mi-a intarit speranta si increderea ca voi reusi. (Luciana, Alexandria, mai 2013)

„Intalnirile de pe Skype au fost oaza de evadare din durerea mea profunda. Desi nu am avut microfon sa comunic, am ascultat durerea celorlalti si m-am mai alinat cu durerea lor, cu sfaturile primite din grup. Este o mica comunitate de ajutor pentru sufletele noastre in deriva prin pierderea fiintelor dragi. Fiecare considera durerea lui incomensurabila, dar auzind colege/ colegi de suferinta, un pic durerea nu mai este atat de acuta, colturile durerii incep sa se mai toceasca. Un mare ajutor si un respect pentru durerea tuturor de la initiatorii asociatiei si pentru moderatoarea noastra, Simona – o voce diafana ce ne alina durerea!” (Elena, Fetesti, mai 2013)

Azi a fost ultima mea sedinta cu doamna psiholog si sincer va spun ca nu as fi crezut ca o sa scap de cosmaruri, acestea ma inspaimantau cel mai mult, va multumesc din suflet pentru ca m-ati ajutat fara sa ma cunoasteti si mi-ati intins o mana de ajutor! Acum ma simt linistita si impacata cu mine, m-ati ajutat sa devin din nou „eu” cea de dinainte sa se intample tragedia si pentru asta va multumesc din suflet. In sinea mea am acceptat lucrurile asa cum sunt, am fost si la cimitir la el: in 3 ani am fost foarte rar pentru ca imi era frica, acum merg in fiecare duminica cu mama si ma simt mai usoara sufleteste. sper ca intr-o buna zi sa va fiu si eu de ajutor asa cum si dumneavoastra m-ati ajutat pe mine(Andreea, Comuna Gura Vitioarei, judet Prahova; mai 2013)

 

„Am gasit asociatia Exista viata dupa doliu pe net. Dupa moartea sotului meu, in noiembrie 2012, am simtit nevoia sa ma alatur unui grup de suport. Am participat la webinarul din ianuarie 2013 si am inteles ca este o asociatie serioasa, care vrea sa ajute, am intalnit pe facebook oameni indoliati care sufereau ca si mine, am vorbit si vorbesc cu ei des, mi-am facut cativa prieteni dintre ei, cu care schimb impresii si asta ma ajuta mult. Am participat la intalnirile de pe Skype, intalniri care m-au ajutat, care m-au invatat ca in durerea pierderii cuiva nu sunt singura si mai ales am primit multe sfaturi folositoare de la colegii de suferinta si mai ales de la moderatoarea noastra Simona Pintea, care nu are pregatire de psiholog dar are un har inascut de spune exact ce trebuie si cand trebuie. Asociatia a fost alaturi de mine la ziua mea in februarie cand am fost atat de singura, am primit flori si tort … virtuale dar m-au ajutat sa o depasesc. Asociatia a fost cu mine de Sfintele Paste SI STIU CA VA FI CU MINE ATATA TIMP CAT AM NEVOIE!!! nu mai sunt atat de ingrozita, tulburata si sfasiata ca la inceput. Au trecut 6 luni de doliu, incet incet invat ca se poate trai si dupa doliu, nu? Am gasit pe siteul asociatiei oferta de a beneficia de consultatie gratuita la un psihoterapeut din orasul meu si am mers impreuna cu fetita mea de 10 ani si jumatate la doamna Alina SARBU  care este un om adevarat, modesta, gingasa si iubitoare si ofera ajutor din toata inima. Am nevoie inca de voi, toti din grupul „Exista viata dupa doliu”, am invatat si invat multe de la voi, inca este foarte greu, dar voi imi spuneti mereu ca soarele va rasari si am inceput chiar sa cred asta! MULTUMESC” (Anca, Timisoara, mai 2013)

„Deși am trecut prin două pierderi într-o perioadă foarte scurtă (doi ani): cea a mamei și a soțului, acum pot spune că sunt un om norocos! Am trecut prin toate acele stadii ale doliului fără sa realizez că așa este construit creierul uman. Am fost întotdeauna un om echilibrat și rațional, dar ceea ce mi se întâmpla era dincolo de puterea mea de percepție. În relația cu ceilalți disimulezi durerea , dar cine te cunoaște poate să scoată la iveală neliniștea și durerea ta ascunsă care te macină. Spun că sunt un om norocos pentru că am fost înconjurată cu multă dragoste de ceea ce a mai rămas din familia noastră, dar am întâlnit în cadrul Asociației oameni care au știut când să întindă o mână de ajutor, când să asculte, când să dăruiască o mângâiere sau un zâmbet. Aici am redescoperit că și tristețea are frumusețea ei. Că dacă ești ascultat, dacă îți exprimi sentimentele te eliberezi mult mai ușor de durere și treci la alt stadiu. Acum mă exprim cu ușurință, nu-mi mai ascund sentimentele și sunt la fel de comunicativă cum am fost întotdeauna. Sigur că sufletul mai doare încă și poate va durea mult de acum încolo, dar faptul că mi-am regăsit echilibrul și îmi pot exprima în cuvinte sentimentele este cel mai mare câștig. Acum simt aerul, văd și mă bucur de fiecare răsărit de soare, de flori, de gâze, de păsări. Mă întorc la viață și asta datorită unei echipe de oameni minunați! Am primit ajutor necondiționat si acum dăruiesc și eu celor care au nevoie de el! Sunt un suflet în vindecare.” (Camelia, 53 ani, Buzau)

„In ianuarie 2013 mi-a murit mama … Am simtit ca a cazut cerul peste mine si m-am sfaramat in sute de bucati. In plus, eram si intr-o situatie materiala precara, deorece nu aveam serviciu. Pe deasupra, in luna martie s-a imbolnavit o ruda apropiata mie si am luat din nou contact cu spitalul, iar acest lucru mi-a facut foarte rau sufleteste, a fost prea mult pentru mine. Intr-o zi, prin luna aprilie, vorbeam cu o prietena foarte apropiata la telefon si chiar ii spuneam ca as avea mare nevoie sa ma intalnesc cu oameni care trec prin experiente sufletesti asemanatoare cu ale mele, cu oameni care sunt in perioada de doliu. Dupa nici doua zile de la acesta convorbire am citit pe Facebook o postare despre Asociatia „Exista viata dupa doliu” – era exact de ceea ce aveam nevoie! Am intrat pe site-ul asociatiei si am gasit persoana care este coordonator pentru orasul meu si anume doamna psihoterapeut Alina Sarbu. M-am intalnit cu Alina si de atunci starea mea sufleteasca a inceput sa se schimbe in bine. Intalnirile cu ea m-au ajutat si ma ajuta in continuare sa trec mai usor si sa-mi inteleg mai bine trairile legate de pierderea mamei si de asemenea sa-mi gestionez mai bine urmarile acestor trairi (stari de nesiguranta, lipsa de incredere in mine, vinovatie , stari de deznadejde, etc). Alina mi-a facut cunostinta cu o doamna care si-a pierdut sotul recent. Ne-am imprietenit si acest lucru m-a ajutat si ma ajuta in continuare foarte mult, pentru ca pot vorbi fara sa ma cenzurez despre ceea ce simt si fara sa provoc durere persoanei careia ma confesez, ci din contra, sa gasesc intelegere si similitudine in trairi, este o adevarata binecuvantare. Tot in urma intalnirilor cu Alina am reusit sa ma mobilizez pentru a-mi cauta o slujba. M-au ajutat sa depasesc unul dintre cele mai dificile momente din viata mea. Astazi sunt mai puternica, mai inteleapta si mai pregatita pentru viata.  (Maria, 45 ani, Timisoara)

La 6 ani după pierderea soțului meu, am avut noroc să aflu despre asociația Există viață după doliu și să primesc un pachet de 6 ședințe (decontate). Am invatat lucruri importante despre doliu, despre acceptare, blocaj emotional, travaliul doliului, ce e bine si ce nu este bine sa mai  fac (pentru mine și copilul meu) … si inca invat; am ramas atinsa si simt ca sunt un suflet in curs de vindecare care isi gaseste drumul usor –usor, cu mult mai multa incredere in sine, cu mult mai multa ambitie si speranta in tot ce fac, cu o dorinta uriasa de a ajuta pe cei care trec prin aceasta experienta cumplita, care sigur are un rost si un sens pentru fiecare dintre noi.” (Anca, 31 ani, Constanta

„Multumesc tuturor celor care prin postarile voastre mi-ati alinat durerea, mi-ati sporit increderea si mi-ati dat puterea de a indura si a ma ridica deasupra suferintei!” (Cristina, 45 ani)

„Iubesc întalnirile grupului de pe Skype, îmi dau poftă de viață prin faptul că îmi pot spune durerea și știu că sunt înțeleasă, îmi pot împărtăși bucuriiile fără teama de a fi înțeleasă greșit, iar asta mă face să am încredere în mine dar și în oameni. Aceste întâlniri mi-au dat posibilitatea să mă eliberez de o durere imensă pe care o credeam doar a mea, împărtășind-o am înțeles că nu sunt singură și că nu doar eu am pierdut persoana cea mai dragă. Cei/cele care încă nu ați participat, alăturați-vă cu încredere măcar să ascultați ce se discută și veți vedea că o să vă simțiți mult mai bine. (Adriana, 35 ani, Dambovita)

„E o asociație deschizătoare de drumuri, vizionară, care are curaj să vorbească despre partea neplăcută a vieții, despre durere, despre moarte. O asociație care nu se teme să utilizeze neplăcutul cuvânt ”doliu” în propria sa denumire. O asociație care nu se ascunde după cuvinte frumoase, nu folosește floricele roz, nu toarnă optimism cu de-a sila, spune lucrurilor pe nume. E sinceră, deci. Cei care au nevoie de ea pot avea încredere. În ciuda cuvintului negru, doilu, asociația se concentrează pe regăsirea vieții, pe bucuria de a reînvăța că putem exista în ciuda celor mai dureroase pierderi. O susțin pentru că e o picătură de normalitate într-un domeniu în care nu prea există alternative.” (Sara)

„Aceasta asociatie se ocupa cu alinarea dorului, durerii si distantei dintre oamenii care au pierdut pe cineva drag. O sustin pentru ca toate aceste doruri si dureri exista sau vor exista in noi toti. Si avem nevoie de cineva care sa micsoreze distanta dintre fericire si preaplinul durerii, dintre lacrimi si zambet, dintre oamenii care suferit o pierdere si ceilalti care pot oferi sprijin, dragoste si mangaiere. (Margareta)

„Când durerea si tristețea te copleșesc, când întunericul din suflet te gâtuie si simți ca nu mai poți respira, asociația este îngerul ce-ți luminează calea și iți sădește in inima speranța…… speranța că va fi bine….. speranța că vei reuși să mai zâmbești…că vei reuși să te mai bucuri de viață și că lacrimile nu vor mai curge atât de ușor. Asociația îți ridică vălul de pe ochi și îți arată, cu multa iubire, că de fapt nu ai murit și tu…atunci….deși așa simți …” (Atena)

„Exista viata dupa doliu este covorul tesut cu multa ascultare, pace, vointa si curaj, care ofera sufletelor zdrobite fereastra magica de a pasi spre lumea reala! Pasind pe-acest covor putem descoperi o intalnire directa cu persoana noastra! De-abia atunci ne redescoperim pe noi, ne recunoastem dupa o indelungata amortire in labirintul intunecat al sufletului innecat in lacrimi de durere si scufundare. Pe mine Exista viata dupa doliu m-a inviat din moartea mea precisa, realizand ca am resurse de a iubi, de a trai, de a accepta pierderile din viata mea, si chiar de a-mi indeplini visele mele la care renuntasem demult, dar fara sa cred ca ele mai exista! Le-am simiti palpabile si nu le-am mai lasat sa-mi scape atunci cand Exista viata dupa doliu m-a readus pe pamant !!! Iubesc exista viata dupa doliu si pe toti cei care se implica-n ea (Genoveva)

”Exista viata dupa doliu” te pune fata in fata cu sufletul, cu mintea, cu spiritul asa cum sunt ele in adevaratul sens ale lor. Cum e firesc sa te doara, asa e firesc sa te infurii si la fel sa te indoiesti de toate …in perioada de doliu. Exista viata dupa doliu iti arata ca sunt firesti toate lucrurile astea , ba mai mult iti arata niste porti luminoase pline de adevar in esenta lor … demne pentru intunericul din noi….porti ce odata deschise viziunea se schimba ….intunericul devine lumina…si de aici usurarea, alinarea, speranta, credinta si ridicarea … spre LINISTE SUFLETEASCA !  (Nuti)

„Cand pierzi pe cineva drag ai nevoie de oameni care sa te ajute, dar nu orice fel de oameni, ai nevoie de oameni care sa stie ce simti si sa inteleaga ce reprezenta pentru tine persoana plecata . In Asociatia Exista viata dupa doliu sunt oameni care stiu foarte bine ce presupune pierderea unei persoane dragi, sfaturile, cuvintele acestora sunt o mangaiere pentru sufletele indurerate si mai mult decat atat ajuta persoana indurerata sa constientizeze ca nu este singura in fata durerii si suferintei, ca in viata fiecaruia dintre noi mai devreme sau mai tarziu cineva va pleca, iar cei care raman trebuie sa-i poarte mereu in mintea si inima lor, trebuie sa invete sa traiasca cu aceasta durere!” (Silvia)